Ce spunem prin cuvinte ramane infundat in arhiva. Ce uitam sa spunem e totul. Cand se uitau la fericirea altora se gandeau ca poate lipseste fericirea lor. Cand se uitau la fericirea lor le era frica ca urmeaza tristete. De ce el crede ca ea e cu mintea-n alta parte cand el ii spune repetitiv aceiasi fraza? Ce pacat ca nu stie -ea- cum sa uite din cand in cand, acolo unde duce drumul sigur. Ce pacat ca nu stia -el- ca ea ii urmarea conturul mainii cand el credea ca ea nu e atenta.
Si daca tot le e frica.
Daca timpul tot ii joaca pe degete.
Daca gandurile ei sunt in sus.
Daca ale lui merg inainte.
Cine are dreptul sa arunce cu vina? Care-i ala destept care zice intr-una ca unul trebuie sa ajunga sub pamant de rusine?
...
Si-au lasat corpurile sa mearga si gandurile in incaperi inchise. Nu au aer? Oare respira? Daca incepi cu sinonimie nu termini niciodata. Daca e sa termini vreodata atunci termini cu o antiteza.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu