marți, 27 aprilie 2010

Greşeală de tipar

Mi-ar plăcea să vorbesc ore în șir despre spirite protestatare. Să fiu mândră de generația mea și de rezultatele ei. Mi-ar plăcea să nu fi cunoscut vreun măscărici de președinte care să-mi reprezinte țara în 2 mandate. Ar fi plăcut să știu mai puține despre miniștrii noștrii de externe constipați, care cheltuie sume enorme pe laxative. Mi-ar plăcea să nu-mi fie milă de 80% din oamenii care trec pe lângă mine pe stradă, dar nu e așa.

Nu pot să înțeleg realitatea zilelor noastre. Nu pot să mă simt în largul meu printre conducători handicapați, ce trezesc repulsie. Nu pot să înțeleg atâția oameni care votează pentru a 2-a oară aceiași enormitate, care nu pot să observe lipsa evolutivă a țării în care își târâie picioarele, sau mizeria, sau boala, sau lipsa constantă a banilor.

Au fost mii de voturi cumpărate cu găleți și cizme de cauciuc și găini.

Cum e posibil să nu fi capabil să articulezi corect gramatical cuvinte din propria-ți limbă și să vrei să fi plurilingvist, sau un excepțional moralist? Cum să creezi greve generale în sisteme de învățământ deja îndobitocite, cum să ratezi volitiv generații întregi de copii, generații întregi de intelectuali, de bolnavi, de săraci, de pensionari, de medici, de bugetari în general, de mame, de mici afaceriști, de comercianți, de olimpici, de artiști?

De ce să fi supus, dependent, servil, umil și umilit?
De ce să fi constrâns, forțat, silit să te conformezi unor dobitoci patetici;
De ce să ajungi să accepţi statutul de cerşetor, să fi considerat ţigan?

Mi-e milă de părinţi ce îşi lasă copiii să crească în cluburi, de oameni ce au ratat primele staruri, ce suportau zilnic un discurs obtuz, stăteau la coadă pentru lapte şi poate nu îşi permit nici azi să mănânce nu-ştiu-ce fructe, să îşi cumpere haine sezoniere, să dețină o maşină, să plece într-o vacanță, să fie proprietarii unui apartament şi nu unei garsoniere. Nu cer egalitate în drepturi, nu merg pe principii marxiste, nu vorbesc de caractere deosebite sau o excepțională diplomaţie. Dar suntem patetici si cel putin muribunzi.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Play on


..asta e o cobza, rezultatul unei munci asidue ce a durat 2 zile. Inca nu e gata, dar am rabdare.

vineri, 9 aprilie 2010

Clair de lune et ma chambre


I hate it that sometimes people can't get eachother because they refuse to. Everything's preliminary: preliminary judgemental issues, preliminary purposes, preliminary facts. It's like a huge crime scene. All set up from before. I want to tell the world that I know I'm in love, to shout it out loud and pay it forward. Everybody should love and be loved in return. But the world's unfair and we-even I-know it. I want to let you people know that I suffer, I think of myself as creative. I work, I eat and I poop and everything's told and nothing's hidden. I sometimes want to unravel all I possibly can and let it all out and make myself known. Like being metaphorically naked. This guy I love, there's nothing profane about it. My words, unfortunately, sometimes are. I think of my love as something stark but purely coincidental. I did not search for it nor did I know how would it hit me or mesmerize me. I always played with pencils, shapes and forms. He made them glance and powerful. He doesn't know that. Therefore I plan on keeping this love I have alive and willing. I want him to see me as I am, as he does, as I want to become, as I hide among art magazines and favourite books. I want this love to know eachother's beds as we know them. I want to know his sleep. I want to be romantic and frank. I want to tell him all I possibly know through a look, through a short amount of time, a spark. I want the two of us not to be afraid of what's next, to just keep things simple.


Grown up or imature, read or not known, alone or together, alive or not, get some butterflies for your heart aches.

sâmbătă, 3 aprilie 2010

ca sera pour une autre jour.


imi fac curat si in ganduri si in bucatarie.
vreau sa zic (pentru mine) ca:
atunci cand singurul lucru care e aproape de cel mai fericit prototip de fiinta umana e la 800.000 de km distanta, incearca te rog sa faci un loc tuturor lucrurilor nesubstantiale de langa tine ca sa iti umplii timpul.
daca ceea ce e aproape de tine chiar si la 800.000 de km distanta e mai greu de atins, atunci cand te trezesti dimineata fi fericit ca esti doar jumatate de om.
daca singura fiinta care ti-e draga pare la cel putin 8--.--- km distanta, daca aceasta fiinta pare singura superioara si crede aceleasi lucruri despre tine, aminteste-ti ca o simbioza nu poate fi decat unitate stergand 800.000 de km distanta intr-o clipa.
daca clipa de azi e la fel ca si clipa de maine, daca zilele sunt ca si fetele blonde ce merg prost pe tocuri, fa-ti o favoare si cauta-l telefonic pe individ. reteaua iti poate da o pereche de aripi sa ajungi pana acolo.