marți, 9 iunie 2009

In reluare: lumina


Am zis ca nu mai am liniste si ca vreau sa plec cat mai departe de mine si sa ma bronzez - caci nu-i nimic rau in a sta la soare. M-am ars in cateva ore si am zis ca-i mai bine sa privesc soarele de pe fereastra. Geamul e prafuit, nu am cum sa il sterg, cel putin nu frecvent si nici de doua ori pe an. Nu e poetic. Oricat de rustic as fi vrut momentul nu avea acelasi sunet de vara sau caldura. Nu-i nimeni departe de el insusi cand cauta lumina in pereti sau prin geamuri. M-a izbit si ideea ca nu prea pot fi prea departe de mine; m-am gandit ca vreau doar sa dorm toropita, sau sa-mi chinui auzul cu-n exces de...well...muzica. Cand un om adoarme partea faina e transa in sine. Iar cand adoarme sub soare parca danseaza. In starea mea de spirit nu era prezenta luciditatea (urat cuvint), stiam ca departe e termen relativ. Dar pana unde e departe?

Pai. Vroiam sa ajung la ziua cu rasete. Vroiam sa ajung la ziua cu dans si la ziua cu nepasare. Vroiam sa ajung la ziua cu rochita de la 12 ani albastra, in care ma pierdeam...doar putin. Vroiam sa ajung la ziua cu aterizarea din Moscova - erau turbulente si noapte. Vroiam sa privesc din nou tabloul cu o bucata de oglinda in mijloc, doar ca sa ma apropii de el din nou si sa simt cum ma sperii.

Ce mai vroiam? Oameni. Oameni intregi, contemplativi sau imaginativi. Cer senin. Din ala care te acopera doar pentru ca norii sigur te lasa sa plutesti in albastru turcoaz ziua intreaga. Un drum. O sosea lunga si intortocheata undeva spre un munte, ca sa aiba iarba in care sa imi odihnesc picioarele si vazul.

Fericire, ceva mai substantial decat altceva si mai exact tot ce e zilnic sau programat, rutina sau scop sau cliseu sau model sau public...sau castele de nisip cu geamuri fumurii si impunatoare.

Era o fetita intr-o rochie albastra in care se simtea libera pentru ca nu-i erau obstructionate miscarile sau zambetul. Credea ca fericirea nu va fi niciodata viteza pentru ca nu putea fi altel. Pentru ca nici pasii nu-i erau altfel, plutea in miscari libere si fericite a picioarelor ce gustau proaspat mersul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu