Marea loveste digul pe care in seara aceea n-am avut curajul sa mergem pana la capat. Piatra uda aluneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenti ne puteam prabusi in apa ce fierbea dedesubt. Dar am fost atenti. Ca intotdeauna. Atat de atenti incat intr-o zi vom renunta sa mai patrundem pe dig. Ne vom multumi sa ne aducem aminte de el, apoi ne vom aduce aminde mai rar si apoi il vom uita in cele din urma, vom uita ca-ntr-o seara eram poate hotarati sa mergem la capat. Acum chiar daca as merge pe dig, nu mai pot s-o fac decat singura. Pot aluneca sau pot inainta curajos. E totuna. Si-as vrea sa uit in ce zi ma aflu, in ce an si unde, sa ascult marea lovindu-se intruna de dig, sa ma intreb cine sint, ce varsta am si ce caut aici.
De ce m-am oprit in fata acestui dig ca si cum l-as cunoaste?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu