Visare si ratiune

Visare si Ratiune.
- De cate ori le zambesti oamenilor intalniti pe strada?
- Este ceva in unele persoane care iti ofera lumina, acelora le zambesc tot timpul. Altii au nevoie de propria-ti lumina, pe care o ofer prin cuvinte, dar nu e atat de simplu. Dai atunci cand primesti si oferi tot atunci cand nu mai poti sa respiri daca nu faci asta.
- Unde vrei sa ajungi?
- Vreau sa spun ca pierzi. Tu ai fi cel care pierde daca ai zambi neincetat fara ca oamenii sa iti zambeasca. Zambetele sunt atat de multe si sunt atat de putine cele care te strapung si te salveaza. Spun ca lumea e prea mica si viata prea scurta ca sa nu fie totul deosebit. Gandeste-te la apasarea unui sarut, gandeste-te la un drum pe care il faci dupa voia pasilor, la unicitatea desenelor atat de esentiale propriei existente.
- Eu zambesc mereu si fara sa vreau primesc inapoi tot ce mi se cuvine. Dar nu e bine deloc! Ce fac acum?
- E bine daca te implineste...
Se spune ca nu e drept sa fi involuntar actiunilor altora, la fel cum nu e drept sa astepti rugaminte sau iertare. Nu e corecta cafeaua in bataia noptii cand doar dimineata doresti insufletit dar lipsit de vigoare inlaturarea somnului. De ce exista si fiinte nocturne? Pentru ca nu e corecta nici virtutea cand egoismul dicteaza muzica in culorile electrice ale jazzului. Prin urmare bataia vantului si valtoarea dansului frunzelor cazatoare este absolut perfecta. Acum si doar acum nu e corecta atitudinea mea sau a altora. Accept deci traiesc. Obosesc dar ard. Adorm, ma sting...
Ce este spiritualitatea daca nu arta? Oare sunt asemeni unui proscris pe pamant? Vii si mortii traiesc mereu laolalta? Imi visez sufletul o picatura de apa in desert, cu o infinita curiozitate a oceanului. Ma apropii de abis si doar cazatura imi este extaz si viata, traire si rit. Nisipul este mereu asteptare si continuitate, pentru ca eu imi dezvolt sufletul pe terenuri nefertile dar am un infinit continut spiritual. Ratiunea o purta din nou spre visare si traia neputincioasa ce ii dicta subconstientul.
- Ai incercat sa fi constructiv?
- De ce sa pari constructiv cand adancul tau este format din vise? Totusi...sunt. Unde iti ascunzi gandurile?
- La doi centimentri de nebunie.
Dar ratiunea incepuse sa priveasca o toamna tarzie, una din cele in care obrajii iti iau foc si ochii iti sunt incetosati de racoare. Isi aduse aminte de momentul in care isi incalzea mainile pe ceasca de cafea fierbinte si nu realiza de ce acea substanta febrila se contopea deseori cu mintea, sufletul si propria-i substanta. Tot ce dorea era sa priveasca viitorul apus.
- Pentru tine apusul n-o sa fie niciodata linistit, pentru ca vei fi mereu cu gandul in zori.
Intr-adevar gandi ea, blestem si ardoare. Cum e posibil ca ochii sa vada altceva decat simpla realitate?
- Haide sa construim o piramida. O constructie pornita din imaginatie, formata din cuvinte. Daca nimic nu este real atunci visarea va fi mereu aproape de idealitate. Noi construim simplu,iar lucrurile simple vor trai vesnic. Tu stii asta.
Dar ea se gandea la propria-i constructie, atat de fragila. Gandurile nu erau menite sa fie atacuri si ochii trebuiau sa priveasca doar minunea. Ce mai este primordial acum? Isi privea propria imagine de departe, nu se vedea luptand. Renuntase la dezvoltare, apropiindu-se din nou de visare.
- Haide sa construim piramida, ii spuse visul insasi.